marți, 4 septembrie 2012

41.Mănăstirea Vălenii de Munte și proiectul bisericii-filiale Berceni






Mănăstirea din Vălenii de Munte ”Adormirea Maicii Domnului”și filiala Berceni
Reconstrucție arh. Cerchez 1941-1942
Cod L.M.I. PH-II-m-B-16827 (an 1680)

 
În decembrie 1940[1], după groaznicul cutremur din noiembrie, arh. I.Aitel și ing.I.Ștefulescu decretează dărâmarea bisericii Mănăstirii din Vălenii de Munte. Posibil ca prezența în localitate a arh.Cristofi Cerchez, chemat la Banca Comerțului să fi prilejuit elaborarea unui proiect de restaurare urmat de demararea imediată a lucrărilor. Din comitetul parohial făcea parte și directorul băncii, I.Zamfirescu. Familia arhitectului afirmă următoarele: ”Și tot așa, când a fost solicitat, s-a adâncit în studierea și refacerea zidurilor învechite care adăposteau biserica mare din Vălenii de Munte, pe care a restaurat-o cu multă osteneală și știință în acest meșteșug deosebit.” [2]


[1] I.N.P., fond C.M.I., dosar 3670
 [2] Nicu Georgescu, Cristina Cerchez Colbazi, „Cristofi Cerchez” în Mari arhitecți, Editura Meridiane, București, 1971, p. 86

Biserica refacuta de arh. Cerchez a fost puternic afectata de cutremurul din 1977
Sursa: Arhiva Manastirii Valenii de Munte
Constructia actuala a bisericii manastirii
Turnul clopotnita construit de Cerchez, dar daramat la cutremurul din 1977, nu a mai fost refacut pana astazi
Sursa: arhiva Manastirii Valenii de Munte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu